Cararea pe care oamenii dispar fara urma

Written by on 23/03/2016

Nu doar prezenta Babelor si a Sfinxului fac din Muntii Bucegi unul dintre cele mai misterioase locuri din Romania, ci si legendele care circula în jurul lor.

Potrivit Mediafax, una dintre legendele legate de Munţii Bucegi spune că locurile sunt impanzite de tuneluri subterane de zeci de kilometri, ipoteza in sprijinul careia ar veni cateva sute de cutremure din 1993, nici acum explicate de specialişti. Tot aici, exista izvoare miraculoase care vindeca boli incurabile sau locuri unde au loc fenomene paranormale, despre care circulă tot felul de poveşti.

Un astfel de loc se regăseşte în traseul de pe Jepii Mici, recomandat celor experimentaţi pe timp de vara, iarna fiind inchis.

Localnicii din Buşteni, dar şi oameni ai munţilor spun că pe traseul Jepii Mici, urcând pe Valea Comorilor, în anumite condiţii meteorologice, mai ales vara, când pe munte se lasă o ceaţă grosă aparent fără o explicaţie, apare o cărare îngustă.

Poteca nu are mai mult de 20 de centimetri lăţime şi este paralelă cu cea principală. Foarte puţini dintre cei care s-au încumetat să meargă pe acest traseu au reapărut în alte locuri din Bucegi, dezorientaţi şi pierduţi, chiar răniţi, iar mulţi au disparut definitiv.




Continue reading

MB MUSIC RADIO

We love music

Current track



Background