Există perioade în care depui efort, îți faci timp, bifezi pașii „corecți”, vorbești cu oameni noi, citești despre dating, urmărești specialiști, mergi la evenimente—și totuși nimic nu pare să se schimbe. Îți spui că „fac tot ce ține de mine”, dar rezultatul rămâne același: întâlniri fără continuitate, conversații care se sting, impresia că învârți roata pe loc. Frustrarea crește, iar motivația ți se topește încet.
Manj Bahra, consilier în relații din Marea Britanie, surprinde foarte bine paradoxul: de cele mai multe ori, ceea ce numim „acțiune” e doar o versiune elegantă a stagnării. Ne ocupăm timpul, dar nu ne mișcăm înainte. Creierul preferă status quo-ul—„la fel” înseamnă sigur, „diferit” înseamnă risc—iar această preferință invizibilă ne împinge spre activități care seamănă cu progresul, fără să îl producă. De aici și două confuzii foarte comune: a fi ocupat(ă) nu înseamnă a acționa cu sens, iar a fi în „mişcare” nu e totuna cu a avansa.
Dacă te uiți atent(ă), e posibil să recunoști câteva tipare: prezența la aceleași evenimente cu aceiași oameni și aceleași judecăți; swiping zilnic după criterii vechi, care te-au dus mereu în același loc; întâlniri cu același tipar de partener care nu ți-a fost potrivit nici în trecut; încercarea de a „repara” pe cineva care nu își dorește să se schimbe; acumularea de informații (cărți, podcasturi,…
