Acceptarea radicală este una dintre acele idei care sună simplu, dar devin provocatoare exact în momentele în care ai avea cea mai mare nevoie de ele. În Dialectical Behaviour Therapy (DBT – terapia comportamentală dialectică), acceptarea radicală este o abilitate de toleranță la distres: o folosești când realitatea e dureroasă, iar lupta cu realitatea doar adaugă tensiune, ruminație și epuizare.
DBT a fost dezvoltată în anii 1980 de dr. Marsha Linehan și este adesea încadrată în „al treilea val” al terapiei cognitiv-comportamentale, pentru că integrează mindfulness și strategii de acceptare, pe lângă schimbare comportamentală.
Unde se așază acceptarea radicală în DBT
DBT are patru module principale:
- Mindfulness
- Toleranță la distres
- Reglare emoțională
- Eficiență interpersonală
Acceptarea radicală este predată, de regulă, în toleranța la distres, pentru situațiile în care nu poți rezolva rapid problema și nici nu poți „scoate” emoția din tine prin voință.
În DBT, când te lovești de o situație dificilă, ai (simplificat) cinci variante:
- rezolvi problema / faci o schimbare,
- îți modifici răspunsul emoțional (prin abilități, reîncadrare, reglare),
- accepți / tolerezi ceea ce nu poate fi schimbat acum,
- rămâi în suferință,
- înrăutățești situația.
Când primele două nu sunt disponibile imediat, DBT pune accent pe varianta 3: acceptarea.
