Microsoft își definește public limitele etice în AI. În cadrul Paley International Council Summit, la Menlo Park, Mustafa Suleyman, CEO-ul Microsoft AI, a declarat răspicat că gigantul nu va dezvolta servicii de inteligență artificială care furnizează „erotică simulată”: „Nu e un serviciu pe care îl vom oferi. Alte companii o vor face.” Declarația vine la o săptămână după ce Sam Altman, CEO OpenAI, a spus că firma sa va permite conținut erotic pentru adulți verificați, sub principiul „nu suntem poliția morală aleasă a lumii”.
Pe fondul unui parteneriat strategic de ani buni — investiții, infrastructură cloud și co-dezvoltare — diferențele de filozofie ies tot mai mult la suprafață. OpenAI cochetează cu parteneriate și cu rivalii Microsoft (de pildă Google sau Oracle), în timp ce Microsoft își accelerează propriul portofoliu de produse AI, de la Copilot până la noi capabilități conversaționale.
Unde trage Microsoft linia și de ce
Suleyman își nuanțează poziția într-o direcție consecventă cu eseul său din august — „We must build AI for people; not to be a person.” Ideea centrală: industria nu ar trebui să construiască servicii „aparent conștiente”, care pot induce oamenilor impresia că un agent AI suferă sau are intenționalitate. Potrivit lui, direcții precum „sexbot”/erotica cu avataruri alimentează exact acest tip de confuzie ontologică și pot crea un nou „ax de divizare”…


























