SoftServe, una dintre principalele companii globale de consultanță IT și servicii digitale, anunță că angajații săi din România au obținut peste 150 de certificări profesionale în doar trei ani de la intrarea companiei pe piața locală. În această perioadă, angajații au dedicat peste 9.500 de ore învățării și dezvoltării profesionale, iar peste 40% dintre aceștia sunt certificați în diverse domenii de specializare.
Sprijin activ pentru studenți și colaborare cu universitățile
SoftServe se implică activ în formarea viitorilor profesioniști IT din România. Compania colaborează cu patru universități de top și trei asociații studențești și derulează inițiative proprii dedicate studenților, precum seria de workshop-uri „Tech Nights”. În 2024, SoftServe a organizat programe de practică obligatorie în Big Data și DevOps în București și Timișoara și a susținut un hackathon cu aproximativ 120 de participanți. În plus, SoftServe sprijină programul Bursele ANIS, oferind granturi pentru profesori implicați în dezvoltarea educației IT.
Extinderea programelor educaționale internaționale
SoftServe a extins în România programul global EduPro, lansând un cadru internațional pentru schimbul de idei și metode inovatoare de predare. Astfel, compania contribuie la modernizarea educației universitare și sprijină profesorii în adaptarea conținuturilor la cerințele actuale ale industriei IT. În plus, SoftServe…



























