Fanii seriei BioShock vor trebui să aștepte și mai mult pentru a afla dacă vor reveni în Rapture, Columbia sau vor explora un nou oraș. Potrivit unui raport publicat de Bloomberg, următorul titlu din franciză – cunoscut informal sub numele de BioShock 4 – se află într-un moment critic de dezvoltare, după ce a picat o evaluare internă realizată de conducerea 2K Games.
Surse apropiate proiectului au declarat pentru Bloomberg că executivii companiei au fost nemulțumiți de direcția narativă a jocului, motiv pentru care scenariul va fi revizuit în următoarele luni. Deși 2K Games a recunoscut într-un comunicat că jocul actual este „bun”, editorul a subliniat că este angajat în livrarea „unui titlu grozav”, ceea ce implică o schimbare semnificativă în procesul creativ.
Probleme interne la studioul Cloud Chamber
Dezvoltarea acestui joc este coordonată de studioul Cloud Chamber, fondat în 2019 tocmai pentru a da viață unei noi experiențe BioShock. La aproape șase ani de la anunț, titlul nu a primit încă un nume oficial, iar lansarea sa pare mai îndepărtată ca niciodată.
Tot în contextul actualei restructurări, Bloomberg semnalează că Kelley Gilmore, șefa studioului Cloud Chamber, a părăsit poziția de conducere, în timp ce directorul creativ Hogarth de la Plante a fost mutat într-un rol din zona de publishing. Într-o ședință recentă cu toți angajații, echipa a fost informată că studioul „trebuie să devină mai…


























