„Vrei una?” spune copilul, agitând cutia roșie de bomboane pentru a scoate sunetul familiar al dulciurilor. Tremurând de entuziasm, își privește sora mai mică cum acceptă cu bucurie darul și deschide cutia… doar pentru a descoperi că bomboanele au fost înlocuite cu bile. Băiatul râde cu poftă. Păcăleala a reușit.
Dar cum a știut copilul că păcăleala va funcționa? A fost nevoie să înțeleagă ce va crede sora lui în acel context. Vorbele lui, cutia recognoscibilă și sunetul familiar au fost indicii care să o facă să creadă că primește o bomboană adevărată. Doar când sora deschide cutia va realiza adevărul – iar fratele ei știe asta.
Această abilitate de a anticipa gândurile și credințele altora poartă numele de „teoria minții”. Nu apare decât pe la vârsta de patru-cinci ani și este esențială pentru viața socială. De exemplu, anticipăm intențiile unui șofer după semnalizarea mașinii sau înțelegem dacă cineva ne place observând limbajul nonverbal. Toate acestea presupun o capacitate subtilă de a citi mintea celorlalți.
Cum se dezvoltă teoria minții
Psihologii au început să studieze teoria minții intens în anii 1980, folosind sarcini de tip „convingere falsă”. Într-un exemplu clasic, mama își lasă cheile pe masă, iar tatăl le mută în buzunar cât timp ea e plecată. Copilul este întrebat: unde va căuta mama cheile? Copiii sub 4 ani răspund „în buzunar”, pentru că ei știu unde…
