Emma Černis, profesor asistent de psihologie clinică la Universitatea din Birmingham, explorează provocările celor care trăiesc cu tulburarea de depersonalizare, o afecțiune adesea neînțeleasă și diagnosticată greșit. Această tulburare ridică numeroase întrebări despre natura conștiinței și despre modul în care percepem realitatea.
Ce este tulburarea de depersonalizare?
Depersonalizarea se caracterizează printr-o senzație profundă de detașare de sine și de realitate. Persoanele afectate experimentează o percepție alterată asupra propriei identități și a lumii din jur.
Simptomele comune includ:
- Senzația de detașare de sine: Oamenii pot simți că gândurile, emoțiile și chiar propriul corp nu le mai aparțin.
- Lumea percepută ca ireală: Mediul înconjurător poate părea lipsit de viață, plat sau ca privit printr-un geam mat.
- Dificultăți de concentrare: Mulți descriu senzația de a fi „într-un vis” sau de a funcționa pe pilot automat.
- Frustrare și izolare: Persoanele se simt neînțelese, ceea ce poate amplifica senzația de singurătate.
Aceste trăiri pot fi de scurtă durată, declanșate de stres acut, sau pot deveni cronice, dezvoltându-se într-o tulburare severă.
Frecvența și normalitatea senzațiilor de depersonalizare
Ironia tulburării este că senzațiile de depersonalizare și derealizare sunt comune și normale, mai ales în contexte de stres sau oboseală extremă. Ele sunt o reacție naturală a creierului la…
