Într-o realitate în care personalitățile artistice capătă adesea statut mitologic, nu e de mirare că Nick Cave și Nicolas Cage sunt, din când în când, confundați. Cei doi își împart nu doar inițialele și o aură de excentricitate carismatică, ci și confuzia publicului larg, după cum a povestit recent chiar Cave într-unul dintre buletinele sale „The Red Hand Files”.
Într-o întâmplare recentă relatată cu farmecul său caracteristic, Nick Cave a povestit cum, aflat într-un bar din São Paulo, a fost luat drept… Nicolas Cage. Un tânăr pe nume Diego l-a recunoscut și s-a entuziasmat, susținând că soția lui este o mare fană. În timp ce discuția avansa cu admirație și emoție sinceră, a ieșit la iveală motivul confuziei: „Peggy Sue Got Married” era filmul preferat al soției sale, nu The Boatman’s Call.
În loc să-l dezamăgească, Cave a intrat în jocul identității greșite și a oferit o lecție de compasiune și umor britanic. I-a vorbit lui Diego despre „cariera” sa în actorie, despre experiența „extraordinară” pe platourile filmului Raising Arizona și despre cât de „complex” era John Goodman. A inventat, practic, un mini interviu cu sine însuși în rolul lui Nick Cage, pentru a nu-i strica bărbatului povestea.
Finalul e demn de un film cu frații Coen: Cave i-a scris o notă pentru soția lui Diego, încheind cu semnătura „Love, Nic Cage”.
Pe cât de amuzantă e situația, pe atât de relevantă este pentru modul în care publicul poate proiecta asupra artiștilor propriile povești, emoții și așteptări. Cave însuși recunoaște că asemenea episoade nu sunt rare. „Mandy? Dumnezeul meu. Ce film.” încheie el, cu un omagiu subtil pentru omonimul său cinematografic.
Într-o epocă a confuziilor digitale și a filtrelor de identitate, episodul dintre Diego și „Nick Cage” servește ca o amintire tandră a faptului că, uneori, mitul poate fi la fel de frumos ca adevărul. Sau chiar mai frumos.
