Ai văzut vreodată forme de animale, chipuri sau obiecte în nori, pete de pe pereți sau marmura unei podele? Felicitări: ai experimentat pareidolia, fenomenul prin care creierul uman percepe modele familiare în stimuli aleatori. Mult timp considerată o trăsătură asociată cu tulburări mintale, pareidolia este astăzi recunoscută tot mai mult ca o expresie a creativității.
Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Berna, Elveția, condusă de neurologul René Müri și doctoranda Nicole Göbel, arată că persoanele care văd mai multe forme pareidolice au tendința de a obține scoruri mai mari la testele clasice de creativitate.
Pareidolia: între patologie și imaginație
Termenul „pareidolie” provine din greaca veche: para (alături) și eidōlon (imagine, formă). A fost introdus în 1866 de psihiatrul german Karl Ludwig Kahlbaum ca un „delir al percepției”. Ulterior, fenomenul a fost inclus în repertoriul simptomelor asociate cu psihoza sau demența.
Totuși, istoria pareidoliei are și o altă fațetă. Leonardo da Vinci recomanda contemplarea petelor de pe pereți pentru stimularea imaginației artistice. În secolul al XIX-lea, scriitori precum Victor Hugo și George Sand transformau petele de cerneală în artă vizuală, într-un gen cunoscut drept klecksografie.
Această idee a fost dusă mai departe de Hermann Rorschach, care a dezvoltat testul cu pete de cerneală folosit și astăzi în psihologie pentru…
