La început arată ca dragostea. E atent, îți ține minte cafeaua, „vă recunoașteți” în răni vechi. Apoi căldura se retrage, apar respingeri bruște și defensivă. Tu încerci mai mult, el devine mai impredictibil. „Poate e de la mine”, gândești. Nu e „turbulența firească a intimității”; e adesea control coercitiv: manipularea atașamentului pentru a te captura, nu pentru a te conecta.
Ce arată cercetarea nouă
Interviuri calitative cu 18 supraviețuitoare au conturat un „playbook” repetitiv: 1) câștigă rapid încrederea prin vulnerabilitate împărtășită („și eu am suferit ca tine”); 2) accelerează intimitatea emoțională; 3) transformă confesiunile tale în arme (ridiculizare, reproșuri, justificarea propriilor izbucniri). Rezultatul: legături de tip „trauma-bond” fabricate activ, nu un răspuns „pasiv” din partea victimei. Autorii numesc tiparul „two-faced soulmate” – suflet-pereche pe dinafară, control pe dinăuntru.
Un mecanism central este întărirea intermitentă: tandrețe → retragere → mic „premiu” imprevizibil (un mesaj înduioșător, un gest cald), exact suficient cât să alimenteze speranța și căutarea. În condiționarea operantă, recompensele rare și imprevizibile mențin cel mai puternic comportamentul – de aici și comparația cu „mașina de păcănele”. Legătura nu e „irațională”; e neuropsihologic întărită.
