Mentorii InfinitEdu lansează la Galați un program inovator pentru învățători, dedicat dezvoltării competențelor de înțelegere a textului citit și gândirii critice în rândul elevilor. Între 4 octombrie 2025 și 30 august 2026, 100 de cadre didactice din întreg județul vor participa la „Generația Smart”, cu sprijinul OMV Petrom, având în grijă peste 2.000 de copii din clasele lor.
Participanții primesc licențe cu acces gratuit la platforma Generația Smart, unde găsesc metode interactive de predare–învățare și evaluare, proiecte didactice și instrumente aliniate programei școlare. Platforma oferă și teste gratuite pentru evaluarea vocabularului, fluenței în citire și a reflecției după lectură, astfel încât învățătorii pot urmări progresul elevilor și pot primi adeverințe individuale de participare.
Dintre cei 100 de învățători, 50 vor urma un curs practic, livrat de profesori experți, centrat pe metode didactice inovatoare, și vor beneficia de mentorat individual pentru adaptarea resurselor la nevoile reale ale elevilor. În vara anului 2026, vor fi organizate ateliere de literație sub forma unor tabere de câte o săptămână: 50 de copii, selectați de învățători și echipa proiectului, vor învăța prin joc, lectură și scriere într-un cadru interactiv. În paralel, învățătorii vor primi kituri educaționale și sprijin de la mentorii de literație, pentru a replica experiențele la clasă.
…




























