15 profesori din sistemul public de învățământ sunt primii bursieri ai Predau Viitor Fellowship, program gratuit de formare și colaborare lansat de Asociația Techsoup pentru anul școlar 2025–2026. Inițiativa oferă un cadru structurat și sigur în care cadrele didactice pot testa metode didactice, reflecta asupra impactului lor și crește ca lideri pedagogici în comunitățile școlare.
Cum funcționează programul
Fellowship-ul este structurat în cinci module. La începutul fiecărui modul, profesorii lucrează cu un expert, dezvoltă conținutul și primesc provocări pedagogice pe care le aplică la clasă. Ulterior, se reunesc, analizează rezultatele, își oferă feedback reciproc și decid ce metode integrează pe termen lung.
„Prin Predau Viitor Fellowship ne propunem să construim contexte de învățare continuă… În Predau Viitor Fellowship mizăm atât pe planificare pedagogică pentru dezvoltarea de competențe, cât și pe construirea unei comunități de practicieni… care să susțină o învățare eficientă pentru toți elevii”, spune Adela Beca, Director Programe Educaționale la Asociația Techsoup.
Cine sunt profesorii și ce testează
Programul se adresează cadrelor didactice din învățământul public obligatoriu, indiferent de disciplină și nivel, cu atenție specială pentru informatică și TIC din orașe mici/medii și mediul rural. Bursierii provin dintre absolvenții programelor Techsoup (Experience AI,…





























