Trendyol anunță că a atins pragul de 3.500 de comercianți români pe platformă, la numai nouă luni de la startul înrolării locale. Compania își propune să dublezе acest număr până la sfârșitul anului, pe fondul cererii ridicate din partea sellerilor din România.
Comercianții locali au devenit un pilon al operațiunilor din România: ei generează circa 40% din volumul businessului pe piața locală, față de 10% în urmă cu patru luni. Potrivit companiei, peste 90% dintre sellerii activi sunt IMM-uri, cu o ofertă cumulată de peste 2 milioane de produse.
Instrumentele comerciale ale platformei sunt deja utilizate pe scară largă: peste 70% dintre comercianți au participat la campanii, au aplicat reduceri proprii sau au oferit cupoane pentru a crește vizibilitatea și vânzările.
Calendarul toamnei: în perspectiva Black Friday, Trendyol lansează campanii dedicate atragerii de noi selleri și organizează, în octombrie, primul eveniment pentru comercianții locali, cu prezentarea planurilor de marketing și a oportunităților de creștere. După consolidarea pe piața locală, compania va încuraja extinderea sellerilor români pe piețe internaționale unde este activă, începând cu Grecia.
Formare și resurse: Trendyol Academy oferă acum conținut complet în limba română – peste 50 de materiale (ghiduri, video, documente), cu altele în curs de publicare. Scopul este profesionalizarea operațiunilor: optimizarea listărilor, a…

























