Ideea că trebuie să te iubești pe tine însuți înainte de a putea primi iubire din partea altora este larg răspândită, având rădăcini în opera psihologului german Erich Fromm, care a explorat acest concept în cartea sa The Art of Loving (1956). În cultura populară, această idee a fost perpetuată de fraza celebră a lui RuPaul: „Dacă nu te poți iubi pe tine însuți, cum naiba ai putea iubi pe altcineva?”.
Dar este acest principiu cu adevărat valabil? Este iubirea de sine o precondiție pentru a putea iubi și a fi iubit, sau mai degrabă rezultatul iubirii primite? Tony Milligan, cercetător în filozofia eticii la King’s College London, analizează această dilemă și propune o perspectivă mai echilibrată asupra modului în care construim stima de sine și relațiile afective.
Mitul iubirii de sine ca prim pas spre iubirea celorlalți
Dacă interpretăm iubirea de sine într-un mod extrem, ca un egocentrism exagerat, concluzia este clară: această atitudine nu favorizează relațiile sănătoase, ci mai degrabă le împiedică. Filosoful britanic Iris Murdoch avertiza că atenția noastră ar trebui să fie mereu îndreptată spre ceilalți, nu spre noi înșine. Conform acestui mod de gândire, iubirea este un act de sacrificiu și dăruire, nu unul de introspecție narcisistă.
Cu toate acestea, dacă vedem iubirea de sine ca un mod echilibrat de a ne recunoaște propria valoare, atunci aceasta devine esențială pentru o viață împlinită….
