Ca în fiecare an, Brother România a acordat premiile „Life on Land” în parteneriat cu Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului (FIFIM) din cadrul USAMV București. Premiile recompensează două lucrări de disertație remarcabile ale absolvenților programelor de master „Ingineria și Protecția Mediului în Spațiul Rural” și „Managementul Investițiilor în Ecosisteme”.
Inițiativa face parte din angajamentul global Brother pentru sustenabilitate, în linie cu strategia Environmental Vision 2050. Programul sprijină educația și inovația în domeniul protecției mediului și promovează utilizarea responsabilă a resurselor naturale.
Reciclarea deșeurilor industriale pentru biodiesel – o soluție circulară
Premiul a fost acordat lui Popescu Ionuț Laurențiu pentru disertația „Reciclarea deșeurilor industriale în producția de biodiesel”. Lucrarea propune reintegrarea unor fluxuri de deșeuri – de la reziduuri oleaginoase la ape reziduale – în procesul de obținere a biodieselului.
Studiul de caz a demonstrat eficiența economică și ecologică a tehnologiilor de valorificare, cu impact direct asupra reducerii emisiilor și optimizării consumului de resurse. Este un exemplu concret de aplicare a principiilor economiei circulare în industrie.
Discursul mediatic și influența asupra investițiilor sustenabile
Al doilea premiu a fost câștigat de Cercel Liviu Ionuț pentru lucrarea „Influența…




























