Bucharest Tech Week 2025, cel mai amplu festival dedicat inovației din Europa Centrală și de Est, și-a deschis porțile pe 14 iunie, aducând în prim-plan o explozie de tehnologii, soluții inteligente și experiențe imersive care transformă Bucureștiul, timp de o săptămână, în capitala regională a viitorului digital.
Evenimentul a debutat spectaculos cu Tech Expo, componenta B2C a festivalului, desfășurată în weekendul 14–15 iunie la Romexpo, Pavilionul B1. Mii de vizitatori au trecut deja pragul expoziției, explorând cele peste 1.400 de produse și soluții prezentate de 50 de parteneri din domenii precum mobilitate electrică, smart home, health tech, educație digitală, lifestyle, gaming și realitate virtuală.
Viitorul mobilității electrice, prezent la Tech Expo
Zona dedicată mobilității a fost una dintre cele mai vizitate. Tesla a adus în prim-plan noile versiuni ale modelelor Model 3 și Model Y, în timp ce Ford a impresionat cu Puma Gen-E, primul său vehicul electric produs în România. Alături de Mustang Mach-E și Kuga, aceste modele au atras atenția vizitatorilor pasionați de tehnologie auto. Mercedes-Benz, Hyundai, BYD, Suzuki, Jeep, Lynk & Co și DAB Auto au completat experiența cu modele hibride și electrice variate.
Infrastructura necesară mobilității verzi a fost completată de EV Spots, care a prezentat o rețea de stații de încărcare alimentate cu energie regenerabilă. În paralel, Areny Energie Alternativă a…


























