Canal 33, postul de televiziune fondat de jurnalistul Alexandru Răducanu, își încetează emisia după nouă ani de activitate. Consiliul Național al Audiovizualului urmează să discute în ședința de marți, 17 martie, retragerea licenței de emisie a postului, așa cum reiese și din ordinea de zi comunicată de instituție.
Motivul procedural este unul simplu: pe 16 martie s-au împlinit exact nouă ani de la data la care televiziunea a primit decizia de autorizare din partea CNA. Legislația audiovizuală prevede că orice post de televiziune este obligat, la fiecare nouă ani, să solicite prelungirea valabilității licenței pentru o nouă perioadă similară.
Canal 33 nu a depus însă documentația necesară, astfel că autoritatea de reglementare nu poate face altceva decât să constate situația și să retragă licența.
Alexandru Răducanu a explicat pentru Paginademedia.ro decizia de a nu mai solicita continuarea licenței. „Contextul pieței media din România, din păcate, nu permite existența unei televiziuni de știri independente. Consider că am făcut ceea ce trebuie și prefer să mă retrag din zona de media”, a declarat acesta.
Răducanu a adăugat că televiziunea a reprezentat „o sursă de cheltuieli în toți acești ani” și că nu mai este dispus să investească într-un domeniu pe care îl consideră neprofitabil. „Mă voi orienta către alte activități poate mai profitabile decât televiziunea. Poate vom mai face…

























