Dino Parc Râșnov, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, deschide din octombrie o expoziție temporară care aduce în fața publicului, pentru prima dată la nivel mondial, o reconstituire animatronică în mărime naturală a reptilei marine Stenopterygius quadriscissus, alături de o fosilă autentică.
Proiectul — intitulat „Stenopterygius quadriscissus – de la fosilă la reptilă” — combină date științifice validate cu modelare asistată de inteligență artificială pentru a reda dimensiunile, forma și mișcările unui ichtiosaur care popula oceanele acum ~180 de milioane de ani. Vizitatorii pot observa fosila și replica animatronică într-un cadru educațional care explică adaptările hidrodinamice și rolul său de prădător rapid, cu viteză comparabilă cu a tonului modern.
Expoziția este deschisă în cadrul parcului între octombrie 2025 și decembrie 2026 și completează traseul existent cu peste 125 de dinozauri în mărime naturală, inclusiv cel mai mare dinozaur animatronic din Sud-Estul Europei (un Brachiosaurus) și primul „dinozaur roboțel” din România (pui de Triceratops).
„Ne bucurăm să prezentăm publicului nu doar o fosilă, ci și o reconstituire animatronică realizată special pentru acest proiect — un demers care îmbină rigoarea științifică și tehnologia pentru o experiență accesibilă publicului tânăr”, afirmă Adrian Apostu, Manager General Dino Parc…


























