Biroul în care lucrez se află, din păcate, lângă o biserică ortodoxă. De fiecare dată când deschid geamul, slujbele bisericești se aud clar, iar uneori ajung să asist, fără voie, la evenimentele tragice care au loc acolo. Cel mai greu este să văd durerea de pe chipurile celor care ies din biserică după slujbele de înmormântare.
Când eram copil, mă atrăgeau mulțimile de oameni și evenimentele agitate. Curiozitatea mă împingea să mă duc la locurile unde se petreceau accidente, marșuri sau alte adunări mari. Poate că tocmai de aceea am dezvoltat ulterior o pasiune pentru jurnalism – dorința de a documenta evenimente și de a înțelege poveștile din spatele lor.
Însă, odată cu trecerea timpului, dramele și suferința oamenilor au devenit greu de suportat. Am început să evit astfel de momente, iar la înmormântările persoanelor cunoscute încercam să evit clişeele sau să par fals atunci când îmi exprimam condoleanțele.
Un eveniment zguduitor care ne-a lăsat fără cuvinte
Astăzi, o coloană mare de mașini, condusă de o mașină mortuară, s-a oprit în fața bisericii. Nu claxoanele sau traficul au atras atenția mea și a colegilor, ci țipetele de durere care răzbăteau până la noi. Erau strigăte pe care nu le mai auzisem de mult – sfâșietoare și pline de disperare. Ne-am aplecat toți pe fereastră să vedem ce se întâmplă. Am aflat că era vorba despre un tânăr de puțin peste 30 de ani care alesese să…
