Programul Generația Tech, dezvoltat de Digital Nation, lansează o nouă ediție începând cu 15 mai 2025, extinsă la nivel național. Pentru prima dată, tinerii cu vârste între 16 și 40 de ani din toate județele României pot accesa una dintre cele 1.500 de burse gratuite oferite în cadrul programului.
Cei interesați să-și dezvolte competențele în domenii precum Digital Marketing, Web Development, Java, JavaScript, WordPress, Web Design și Project Management pot aplica până la data de 8 mai.
Noutatea acestei ediții este introducerea unui modul de orientare gratuit, accesibil tuturor celor care completează formularul de înscriere. Acest modul include lecții susținute de mentori, aplicații practice, resurse despre carieră și autoevaluare a competențelor. Participanții acumulează puncte pentru activitățile finalizate, iar cei care ating pragul minim de 100 de puncte devin eligibili pentru una dintre burse.
Programul de formare durează 8 săptămâni și se desfășoară online, sub îndrumarea mentorilor Generația Tech. Ulterior, în perioada iulie–august, participanții intră în modulul de angajabilitate și dezvoltă microproiecte în echipă, în colaborare cu partenerii programului.
Un element distinctiv al ediției din 2025 este integrarea Saro, primul AI motivațional din România, dezvoltat de Digital Nation cu sprijinul Google.org. Saro oferă sprijin personalizat prin monitorizarea progresului și recomandări proactive de…


























