„Psihiatru”, răspunde eroina filmului. Privirea colegului polițist de culoare, surprins de răspuns cu ceașca de cafea în aer, rezumă filmul.
„Viață privată” (Vie privée) – producția franceză prezentată în mai 2025 la Festivalul de la Cannes și care, din 9 ianuarie 2026, rulează pe ecranele din România – are un public care așteaptă filmul de mult timp. Un public pentru care rareori se mai fac filme cu o țesătură psihologică atât de fină, cu trimiteri culturale pe care, pentru a le înțelege, trebuie să fi răsfoit măcar opere fundamentale de psihanalză, fie ele Freud sau Lacan.
Crimă sau sinucidere? Întrebarea ține orice spectator cu sufletul la gură. Cealaltă întrebare – cine sunt? – și-o pune eroina, fără să o exprime în concepte.
Psihiatra Lilian Steiner, a cărei experiență profesională se citește în fiecare rid de expresie, află că pacienta pe care o tratase nouă ani s-a sinucis. Nu crede că s-a sinucis și îi face loc în propria viață, pornind o investigație pe cont propriu pentru a afla adevărul. Îi face loc în propria viață – acțiune riscantă într-o relație terapeutică, ceea ce Freud numește „transfer”. Dar cum pacienta nu mai este, psihiatra – în febra detectivistică a investigării – se întoarce spre sine, divorțată, mamă, bunică. Un fel de proces de autotransfer, o autoproiectare afectivă în propria viață, care a trecut pe lângă ea, în timp ce încerca să le așeze pe ale altora.
Trei scenariste inteligente și cultivate – Anne Berest, Rebecca Zlotowski și Gaëlle Macé, Zlotowski fiind și regizoarea filmului, îi fac pârtie marii Jodie Foster să se dezlănțuie într-o limbă franceză impecabilă, rafinată. Este primul său rol principal vorbit integral în limba franceză, la peste două decenii de la ultima sa apariție majoră într-o producție franceză.
Oricine altcineva ar fi interpretat rolul Lilianei Steiner ar fi dus „Viață privată” fie într-o prețiozitate ridicolă, molierească, fie într-un thriller fără suspans. Amestecul exploziv de inteligență și talent, de control și salt fără plasă de siguranță al Jodiei Foster, personalitatea sa artistică uriașă, sunt puse în valoare de o partitură pe măsură.
Când intelectualul, mereu aplecat asupra propriilor angoase, mai este și medic psihiatru pe deasupra, spectacolul sinelui este asigurat. Lilian Steiner/Jodie Foster, servită impecabil de Daniel Auteuil în rolul fostului soț și Virginie Efira – actrița distribuită în majoritatea filmelor Rebeccăi Zlotowski – în rolul fostei paciente, este proiectată în viața sa personală, pe care, introspectiv, ca de pe divanul psihanalistului, încearcă să și-o înțeleagă, dar și să o prindă din urmă, agățându-se de ea ca de o barcă de salvare.
Filmul a avut premiera mondială la Cannes pe 20 mai 2025, primind o ovație de 10 minute și recenzii pozitive. Când își ia în brațe nepoțelul, pentru prima oară cu căldură, leitmotivul filmului – „pe toți ne sperie să umblăm în întuneric” – își găsește soluția. Soluția este străveche, de la începuturile umanității: credința vede cel mai limpede în întuneric. Credința că ești. Cine ești afli într-o viață pe care nu trebuie să te temi să o trăiești, oricât de nobile și altruiste ți-ar fi pretextele.
