De la satire absurde și drame istorice până la science-fiction și horror, compozitorii nominalizați la Oscar în acest an au demonstrat că partitura nu este doar un fundal sonor, ci o forță narativă capabilă să modifice cursul unui film. Deși proiectele lor sunt radical diferite, toți împărtășesc acel „moment de aur” în care muzica a preluat controlul, transformând o simplă scenă într-un reper cinematografic.
1. Ludwig Göransson și ecoul strămoșilor în „Sinners”
Pentru Ludwig Göransson, nominalizat atât pentru partitură, cât și pentru cântec original, inima filmului lui Ryan Coogler a bătut în scena de juke-joint din Louisiana. Aici, personajul Preacherboy (Miles Caton) interpretează „I Lied to You”, o piesă care devine un portal temporal.
- Procesul: Göransson a scris piesa împreună cu Raphael Saadiq cu doar o zi înainte de a ajunge pe platou.
- Viziunea: „Se conectează cu strămoșii săi și cu viitorul său sine”, explică compozitorul. Camera agitată a lui Coogler surprinde această evoluție a blues-ului, de la ritmuri africane la chitare stil Hendrix.
- Provocarea tehnică: Din cauza ritmului imprevizibil al actorului pe platou, Göransson a trebuit să facă montaj muzical „la cald”, tăind și ajustând decorurile sonore chiar în timpul filmărilor pentru a păstra sincronizarea emoțională.
2. Max Richter și epifania finalului în „Hamnet”
Uneori, muzica nu doar însoțește finalul, ci îl creează. În cazul dramei istorice „Hamnet”, piesa cult a lui Max Richter, „On the Nature of Daylight”, a forțat-o pe regizoarea Chloe Zhao să rearanjeze concluzia filmului.
„Chloe s-a trezit nemulțumită de finalul scris. Piesa mea i-a oferit o epifanie în mașină, cu trei zile înainte de finalul filmărilor”, spune Richter.
Deși compozitorul a scris muzică nouă pentru film, Zhao a insistat ca această piesă celebră (deja utilizată în Arrival sau The Handmaid’s Tale) să închidă povestea, fiind „cheia” care a descuiat emoția necesară pentru soția lui Shakespeare, Agnes.
3. Alexandre Desplat: Un vals macabru pentru „Frankenstein”
În viziunea lui Guillermo del Toro asupra lui „Frankenstein”, Alexandre Desplat a trebuit să rezolve o dilemă morală: cum transformi o scenă de colectare a cadavrelor în ceva care să poată fi privit?
- Soluția: Un vals grandios pentru orchestră și cor.
- Perspectiva: În loc să sublinieze oroarea, muzica adoptă punctul de vedere al lui Victor (Oscar Isaac). Pentru el, cadavrele nu sunt resturi umane, ci materialele unei capodopere.
- Rezultatul: Un contrapunct plin de un umor negru fin, unde muzica „dansează” printre atrocități, invitând publicul să simtă pasiunea febrilă a creatorului.
4. Jerskin Fendrix și „compunerea de metodă” în „Bugonia”
Poate cea mai bizară experiență a aparținut lui Jerskin Fendrix. Colaboratorul frecvent al lui Yorgos Lanthimos a fost trimis să scrie muzică fără a vedea un scenariu, având ca reper doar trei cuvinte: „albine”, „subsol” și „navă spațială”.
| Element | Impactul asupra compoziției |
| Izolarea | Fendrix a petrecut luni de zile singur, cercetând subiecte ezoterice. |
| Paranoia | Faptul că nu știa nimic despre film l-a indus într-o stare psihologică de nesiguranță. |
| Rezultatul | Muzica reflectă „grandiozitatea frenetică” a personajului Teddy (Jesse Plemons). |
Fendrix consideră că regizorul l-a pus intenționat în aceeași stare mentală cu personajul principal pentru ca partitura să emane o autenticitate paranoică, un fel de „actorie de metodă” aplicată compoziției muzicale.
Aceste povești din spatele scenei ne reamintesc că, la Oscaruri, nu votăm doar note pe o foaie, ci momente de curaj creativ care schimbă modul în care percepem imaginea.
