În 1981, fizicianul și laureatul Nobel Richard Feynman a uimit audiența de la Massachusetts Institute of Technology cu o idee pe cât de îndrăzneață, pe atât de revoluționară: folosirea principiilor exotice din mecanica cuantică pentru realizarea unor noi tipuri de calculatoare.
Astăzi, la peste patru decenii de la acel moment, o întreagă comunitate de cercetători și companii lucrează intens la dezvoltarea calculatoarelor cuantice. Dar, în ciuda progreselor, abia în următorul deceniu se anticipează progrese semnificative care să ducă la apariția unor mașinării capabile să opereze stabil la temperatura camerei și care să rezolve probleme cu adevărat utile zi de zi.
Dincolo de zero și unu: qubiți și superpoziții
Calculatoarele clasice, pe care le folosim zilnic (de la laptopuri la serverele din centrele de date), se bazează pe unități elementare de informație, numite biți, fiecare putând fi 0 sau 1. Prin combinarea lor, se realizează orice operație logică.
Pe de altă parte, calculatoarele cuantice utilizează „qubiți” (quantum bits). Qubiții pot exista simultan în mai multe stări (datorită superpoziției) – o proprietate ce le permite să exploreze în paralel un număr imens de soluții. Faptul că pot fi „0” și „1” în același timp aduce un avantaj colosal la capitolul viteză de calcul, în special pentru probleme complicate de optimizare, simulări moleculare sau criptografie.
„Calculatoarele cuantice pot…
