La finalul lunii august, Sibiu devine epicentrul wakeboarding-ului european, găzduind singura competiție internațională de acest gen organizată în România: Sibiu Wake Trophy. Evenimentul are loc pe 30 august, la Complexul Lacul lui Binder, și este inclus în calendarul oficial al Federației Internaționale de Schi Nautic și Wakeboard (IWWF), cu un punctaj competițional de 600 de puncte, fiind clasat la nivel de 4 stele – imediat sub Campionatele Europene și Mondiale.
Un sport de nișă, o competiție de nivel internațional
Ajuns la a patra ediție, Sibiu Wake Trophy aduce în România sportivi de top din întreaga lume, inclusiv din Germania, Polonia, SUA, Ungaria, Austria, Spania, Ucraina și, desigur, România. Evenimentul reflectă nu doar creșterea interesului pentru sporturile nautice, ci și potențialul Sibiului de a deveni un punct de referință pentru competițiile internaționale de profil.
Reconversia Lacului Binder – de la spațiu neutilizat la centru sportiv
Complexul Lacul lui Binder, gazda evenimentului, este rezultatul unei investiții majore realizate de Primăria Municipiului Sibiu între 2021 și 2022. Zona a fost salubrizată, amenajată cu plaje, pontoane, zone verzi și alei, devenind singura bază sportivă din România inclusă oficial în lista IWWF. „Lacul este acum o destinație căutată atât pentru agrement, cât și pentru sporturi nautice precum wakeboarding, caiac și SUP”, a declarat primarul Astrid…



























