„Nu contează dacă câștigi sau pierzi, ci cum joci.” O frază liniștitoare când ești copil și te joci în curtea școlii, dar în lumea dură din Squid Game sentimentul se schimbă radical. În toiul unui meci online de Red Light, Green Light cu 32 de jucători și cu un set de lame uriașe de ferăstrău pe post de gardian, motto-ul nu mai pare la fel de blând.
Squid Game: Unleashed – jocul oficial Netflix
Cel mai recent proiect Netflix, realizat împreună cu Boss Fight Entertainment, Squid Game: Unleashed îți aduce toate emoțiile serialului direct pe mobil.
Despre ce este Squid Game: Unleashed?
Inspirat de serialul distopic cu același nume, Squid Game: Unleashed transformă jocurile copilăriei în probe cu miză letală. Fie că faci echipă cu prietenii, fie că te lupți cu alți 32 de jucători, premiul suprem este supraviețuirea. Pe parcurs, acumulezi bani virtuali pentru a-ți personaliza avatarul și să urci în clasament, trecând prin provocări din ce în ce mai dificile.
Ce fel de joc este Squid Game: Unleashed?
Squid Game: Unleashed este un party royale online, cu până la 32 de jucători, unde trebuie să supraviețuiești în variante mortale ale unor jocuri precum Glass Bridge și Red Light, Green Light. Pe măsură ce avansezi în rundele inspirate din serial, vei debloca jocuri mai grele și vei strânge bani virtuali pentru a cumpăra elemente cosmetice: ținute, animații și emoji-uri. Ai grijă, o singură mișcare greșită și…