Ediția de toamnă a festivalului NOSTALGIA Imaginarium s-a încheiat cu succes la Romexpo, București, unde peste 30.000 de participanți s-au bucurat de două zile memorabile, pline de muzică, decoruri impresionante și experiențe interactive. Evenimentul, organizat sub tema „Prieteni pe viață”, a adus împreună generații diferite pentru a celebra distracția și amintirile comune.
Un multivers de experiențe senzoriale și muzică retro
Decorurile inspirate dintr-un multivers retro-futurist au transformat festivalul într-o călătorie imersivă, cu ajutorul tehnologiei avansate, cum ar fi ansamblurile LED gigantice și instalațiile interactive. Muzica emblematică a anilor ’90 și 2000, oferită de un duo de DJ-uri acompaniate de un MC, a fost sufletul evenimentului, reamintind publicului de farmecul acelor vremuri.
Printre experiențele care au făcut deliciul participanților s-au numărat:
- Galeria retro instagramabilă de la cornerul Banca Transilvania.
- Emoția sărbătorilor în sufrageria lui Moș Crăciun, la cornerul Kaufland.
- Deserturile savuroase de la cofetăria Măgura.
- Amintiri foto inedite capturate la colțul Beck’s.
Organizatorii promit noi orizonturi
Silviu Lăcătuș, reprezentant al evenimentului, a declarat:
„Cu fiecare ediție, NOSTALGIA explorează noi orizonturi, combinând distracția cu tehnologia pentru a crea o comunitate vibrantă. Imaginarium simbolizează acea cameră a minții unde visăm la viitor, dar și prieteniile care ne…