Două dintre trupele românești programate la UNTOLD 2025, Vama și Paraziții, au anunțat vineri că se retrag din line-up-ul ediției aniversare a festivalului de la Cluj-Napoca.
„Comunicat oficial! Din motive independente de noi, nu vom putea participa la ediția de acest an a UNTOLD Festival”, a transmis Ombladon, membru al trupei Paraziții, pe pagina sa de Facebook. În aceeași postare, artiștii au precizat că „trupa Paraziții a luat decizia să suspende următoarele apariții live”. Momentul lor artistic era programat vineri seară, de la ora 22:05, pe scena Alchemy.
Tot vineri, trupa Vama a anunțat pe Facebook că „după șase ani de colaborare fără incidente, am decis (cu regret, desigur) să ne retragem din ediția de anul acesta a festivalului UNTOLD 2025”. Potrivit mesajului publicat, „decizia vine în urma unor neînțelegeri, rezultate din diferențe de viziune și de perspectivă, pe care nu am putut să le depășim, în ciuda dialogului avut cu organizatorii”. Formația era programată să cânte sâmbătă, de la ora 18:40, pe scena principală.
Contactat de HotNews, Edy Chereji, co-fondator UNTOLD, a declarat că în cazul trupei Vama este vorba despre „o diferență de viziune apărută în ultimul moment”, subliniind colaborarea bună din ultimii peste șapte ani. „Nu e nimic dramatic, nu e nimic senzațional. Suntem siguri că principiile comune care ne-au adus împreună de atâtea ori ne vor aduce împreună și pe…
























