Xiaomi revine la Mobile World Congress 2026 cu una dintre cele mai cuprinzătoare prezențe din istoria sa la Barcelona, demonstrând că tranziția de la inovația conceptuală la implementarea practică a inteligenței artificiale nu mai este un obiectiv de viitor, ci o realitate funcțională, integrată în viața de zi cu zi a utilizatorilor.
Miza centrală a prezenței Xiaomi la MWC 2026 este ecosistemul inteligent Human × Car × Home, un cadru unificat prin care compania extinde capabilitățile AI dincolo de ecranele smartphone-urilor, spre mediul casnic, mobilitate și electrocasnice.
„La Xiaomi, inteligența artificială este concepută pentru a deservi oamenii, în viața reală”, a declarat Angus Ng, director de comunicare pentru Xiaomi International. „Prin intermediul ecosistemului nostru inteligent Human × Car × Home, bazat pe AI, extindem inteligența dincolo de ecran, în viața de zi cu zi. Acesta este primul pas al Xiaomi către aducerea inteligenței artificiale în lumea fizică, unde tehnologia devine mai intuitivă, mai conectată și integrată natural în modul în care oamenii trăiesc, se deplasează și interacționează.”
Una dintre noutățile tehnice cu cel mai mare potențial de impact din cadrul evenimentului este Xiaomi Miloco — prescurtare pentru Xiaomi Local Copilot —, descris de producător drept prima implementare din industrie a inteligenței integrate la nivelul întregii locuințe, bazată pe modele de mari…


























