Piața muncii din România începe să se adapteze la noile reglementări europene privind transparentizarea salariilor, iar angajatorii fac deja pași concreți pentru a se conforma viitoarelor obligații. Cu mai puțin de un an și jumătate înainte ca toate ofertele de angajare să includă salariul, așa cum prevede directiva Comisiei Europene, numărul joburilor cu salariul publicat este în creștere.
Potrivit datelor eJobs România, de la începutul anului și până în prezent, 40% dintre joburile postate pe platformă au avut salariul specificat în anunț, un procent peste media anuală a anului trecut, când doar 35% dintre anunțuri conțineau această informație.
Creștere semnificativă a anunțurilor cu salariul afișat
În ianuarie și prima parte a lunii februarie 2024, au fost postate peste 31.000 de locuri de muncă pe eJobs.ro, iar dintre acestea, 12.000 au avut salariul menționat. Majoritatea acestor anunțuri (88%) provin de la angajatori din România, 6,5% de la companii din afara țării, iar 5,2% sunt joburi remote.
„Până la mijlocul anului 2026, toate grilele salariale vor trebui să fie publice, iar angajații vor avea posibilitatea să afle informații și despre veniturile colegilor lor. Începem să vedem mișcări reale în acest sens, iar pe măsură ce ne apropiem de termenul limită din iunie 2026, angajatorii iau măsurile necesare pentru a face această tranziție mai ușoară. 2025 este primul an în care vedem că pragul de…