Consiliul Național al Audiovizualului a decis, în ședința publică din 24 martie 2026, sancționarea postului Realitatea Plus cu obligarea de a difuza, miercuri, 1 aprilie 2026, între orele 18:00 și 21:00, exclusiv textul deciziei de sancționare. Este a doua oară în acest an când postul primește o astfel de sancțiune, după o decizie similară aplicată în luna februarie.
Decizia vine în urma analizării a 28 de rapoarte întocmite de Direcția Monitorizare a CNA, dintre care 26 au relevat încălcări ale legislației audiovizuale în emisiuni difuzate în perioada 4-27 decembrie 2025. Concret, membrii Consiliului au constatat că, în mai multe emisiuni, s-au adus acuzații fără susținere probatorie, persoanele vizate nu au fost contactate pentru a-și exprima punctul de vedere, iar dezbaterile s-au desfășurat exclusiv dintr-o singură perspectivă editorială.
Printre cei vizați de atacurile din emisiunile analizate s-au numărat președintele Nicușor Dan, USR, Ilie Bolojan, Diana Buzoianu — ministrul mediului — și redacția Recorder, în contextul documentarului „Justiția Capturată”.
Membrul CNA Dorina Rusu a descris situația în termeni direcți în cadrul ședinței: „Au fost 28 de emisiuni în care s-a discutat despre ce face Guvernul, despre USR, despre ce face Ilie Bolojan, referitoare la Recorder.
Toate acuzațiile aduse în aceste emisiuni au fost dintr-un singur punct de vedere. Nu am văzut nici măcar o încercare de a-i…
























