Pe măsură ce sărbătorile pascale se apropie, angajatorii din mai multe industrii își extind echipele pentru a face față creșterii cererii. În ultima lună, peste 20.000 de joburi noi au fost publicate, în special în sectoarele retail, servicii, industria alimentară, turism și HoReCa. Aceste domenii au depășit în recrutare industrii precum IT, telecom, call-center sau construcții, conform datelor eJobs România.
Oportunități pentru debutanți și muncitori necalificați
Această perioadă este favorabilă pentru tinerii aflați la început de carieră sau pentru cei care caută un al doilea loc de muncă, susține Roxana Drăghici, Head of Sales eJobs România. Majoritatea joburilor sunt entry-level sau poziții pentru care nu sunt necesare studii superioare.
În paralel, crește și oferta de locuri de muncă în străinătate. În ultima lună, aproape 2.000 de joburi au fost publicate de angajatori din Germania, Grecia, Cipru, Olanda și Spania, în domenii precum transport, logistică, retail, turism și industria alimentară. Aproximativ 25% dintre aceste oferte sunt pentru joburi sezoniere, iar pregătirile pentru sezonul estival sunt deja în desfășurare.
Printre cele mai căutate poziții în străinătate se numără:
- Personal hotelier (cameriste, bucătari, barmani, ospătari)
- Manipulanți de bagaje în aeroport
- Însoțitori de bord
Salariile oferite variază între 900 – 1.000 de euro net și pot ajunge la 2.500 – 3.000 de euro…

























