Puține lucruri întrerup mai rapid o conversație decât defensivitatea. Ea poate apărea în familie, la locul de muncă sau chiar în discuții aparent banale. Uneori, o critică subtilă este suficientă pentru a declanșa un val de reacții: sarcasm, tăcere ostilă, reproșuri sau evitarea contactului.
Din perspectivă psihologică, defensivitatea este un mecanism de coping – o modalitate de a evita emoțiile dureroase precum rușinea, teama sau sentimentul de inadecvare. În loc să confruntăm direct aceste trăiri, mintea le „redirecționează” către interlocutor, prin reproș sau respingere. Acest lucru poate fi observat în familie (soțul care atacă ideea soției pentru a evita propria anxietate), dar și în contexte profesionale (angajatul care răspunde monosilabic la feedback critic).
Psihologul John Gottman, cunoscut pentru cercetările sale asupra relațiilor de cuplu, numește defensivitatea unul dintre „cei patru călăreți ai apocalipsei” într-o relație – alături de critică, dispreț și blocaj emoțional – factori predictivi pentru destrămarea unei relații.
Cum să înțelegi defensivitatea printr-o lentilă funcțională
Mai util decât să ne concentrăm doar pe manifestări (ochi dați peste cap, tăcere, replici acide), este să ne întrebăm „Ce funcție are defensivitatea pentru această persoană?”
De obicei, răspunsul este: „Îl/o ajută să evite o emoție dificilă.”
Astfel, partenerul care respinge brusc discuția…
