Fiecare dintre noi are declanșatori emoționali – acele situații în care, aparent fără motiv, reacționăm cu o intensitate copleșitoare. Poate e un cuvânt, o privire, un ton de voce… iar corpul nostru reacționează mai repede decât poate rațiunea să intervină. După ce emoțiile se calmează, rămânem uimiți de propria reacție: „De ce am reacționat așa dur?”
Adevărul este că declanșatorii nu sunt semne de slăbiciune. Sunt ecouri ale unor răni emoționale din trecut – experiențe vechi, adesea din copilărie, care nu au fost niciodată complet procesate. Iar când ceva din prezent ne amintește, chiar și inconștient, de acea durere, reacționăm… ca și cum am trăi din nou acel moment.
Când emoțiile preiau controlul: cum se activează o narațiune veche
Imaginează-ți un copil care învață că, atunci când e trist sau speriat, e criticat sau respins. Ca mecanism de protecție, acel copil învață să își ascundă emoțiile și să joace un rol – de copil bun, de ajutor, de nevăzut. Astfel se naște o „narațiune” personală: „Nu e sigur să fiu eu însumi. Dacă arăt cum mă simt, voi fi respins.”
Această narațiune nu e rațională. E emoțională. Și pentru că s-a format devreme, devine automatizată. Mai târziu, ca adult, acea persoană poate reacționa intens la lucruri care par minore – pentru că, în interior, se reactivează acel program vechi.
Diagrama 1 – Cum se formează o narațiune:
🔸 O…
