Un exercițiu de design de interfață pentru site-ul ANAF, realizat în câteva ore cu ajutorul unor instrumente de vibe coding — gen Claude, Cursor sau Gemini — a devenit viral și a fost preluat de presa tradițională ca pe un simbol al salvării digitale a României. â
Autorul demersului, Daniel Tamaș, a afirmat că a realizat un revamp complet al platformei ANAF în aproximativ două ore, iar reacția media și a publicului online a transformat acest demo într-un eveniment de amploare. Momentul ridică, însă, o întrebare legitimă: când o machetă vizuală ajunge știre națională, ce spune asta despre nivelul conversației publice pe tema digitalizării instituțiilor de stat?
Un demo UI nu este un site funcțional
A lega trei API-uri într-o interfață vizuală atractivă nu reprezintă o realizare tehnică de excepție — este ceva ce orice student în anul I la o facultate de profil poate executa, cu sau fără instrumente AI. Problema nu este că cineva a creat o machetă de interfață în câteva ore; problema este că narativul „am făcut-o în 2 ore” implică, indirect, că toți cei care lucrează la stat și n-au reușit același lucru sunt, prin definiție, incompetenți sau lipsiți de voință. Realitatea sistemelor informatice publice este, tehnic vorbind, incomparabil mai complexă decât un exercițiu de UI/UX.
Digitalizarea publică nu e despre design, ci despre infrastructură
Complexitatea reală a unui sistem informatic de…
