Pentru aproape două decenii, am trăit într-o stare profundă de inerție fizică și existențială. Mintea mea părea defectă, ca și cum neuronii mei nu mai funcționau corect și, la fel ca mintea mea, totul din jur părea nemișcat, static. Era ca și cum aș fi fost condamnat la un purgatoriu neschimbător, pentru păcate de care nu-mi amintesc, dar de care mă simțeam totuși vinovat. La vremea aceea, nu înțelegeam cât de nenatural era acest lucru. Lumea părea gri, stagnată, lipsită de viață și orice culoare, și credeam că așa trebuia să fie.
Mișcarea: Esența Vieții și a Universului
Mișcarea este un principiu fundamental al universului — o forță creatoare esențială care cere schimbare, care cere să existe ceva în loc de nimic. Chiar și moleculele din materia aparent inertă sunt într-o continuă vibrație, însetate de mișcare. Pământul însuși se mișcă imperceptibil, iar ghețarii se deplasează încet înainte.
În acei ani de depresie profundă, însă, simțeam că toată existența mea contrazicea acest principiu. Inerția părea un bloc de plumb în oasele mele, o greutate palpabilă care mă ținea pe loc. Într-un sens existențial, eram complet înghețat.
Primele Etape ale Renașterii
Acum patru ani, viața a început să mă scoată din această stare. Am devenit tată și, dintr-o dorință profundă de a fi un părinte bun, am început să mă implic activ, alergând după copilul meu în parc sau pe stradă. Pentru a-i…
