Actualul guvern a confirmat că va păstra cota unică de impozitare și lucrează, alături de Banca Mondială, la actualizarea studiului privind reforma fiscală. Acest studiu analizează întregul sistem de taxe și impozite din România, identificând modalități de îmbunătățire pentru un sistem fiscal mai echitabil.
Un aspect esențial al modernizării fiscale este digitalizarea, prin implementarea unor soluții precum SAF-T, e-Factura, e-TVA și e-Transport. Acestea nu doar că pot reduce deficitul de colectare a TVA cu două cifre, dar și diminuarea numărului de controale fiscale. În acest context, autoritățile fiscale își îndreaptă atenția către domenii cu risc ridicat, precum comerțul electronic, platformele alternative de transport și serviciile turistice.
Principalele declarații din cadrul Conferinței Anuale de Taxe PwC România
Subiectele legate de fiscalitate și digitalizare au fost abordate în cadrul Conferinței Anuale de Taxe PwC România, la care au participat oficiali din Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Printre aceștia s-au numărat:
- Alin Andrieș, secretar de stat în Ministerul de Finanțe
- Alexandru Drăghici, vicepreședinte ANAF
- Teodor Georgescu, inspector general DGAF
- Daniela Tănase, director general adjunct în Ministerul Finanțelor
- Geti Toma, șef serviciu la Direcția Generală de Legislație Fiscală
Evenimentul a fost moderat de Daniel Anghel, Country Managing Partner…




























