Mark Ronson își lansează memoriile „Night People” și povestește cum a devenit DJ-ul care a schimbat sunetul New York-ului
Când a început să scrie „Night People: Cum să fii DJ în anii ’90 din New York”, Mark Ronson nu și-a imaginat amploarea proiectului. „Mi-a mâncat viața”, spune el despre cartea care radiografiază anii în care a crescut din puștiul cu plăci în rucsac în unul dintre cei mai căutați DJ ai orașului. Volumul apare pe 16 septembrie la Grand Central și surprinde, cu umor și luciditate, modul în care energia cluburilor, instinctul de selecție și curiozitatea pentru producție i-au modelat cariera înainte de sesiunile-canon cu Amy Winehouse sau Bruno Mars.
„Night People” funcționează ca o hartă a unei scene în fierbere: de la primele gig-uri în cluburi exclusiviste până la „spargerile” riscante care i-au definit stilul. Ronson rememorează prima lecție esențială de DJ-ing – două copii din aceeași placă – învățată pe „Time 4 Sum Aksion” (Redman), piesa cu care a exersat dublurile și scratch-ul. Își amintește, cu aceeași sinceritate, un remix timpuriu pentru De La Soul pornit dintr-o buclă Lowrell: mixat brutal „ca Wu-Tang”, a învățat pe pielea lui diferența dintre admirație și potrivire sonoră.
Cartea adună 245 de titluri-repere și își permite detururi emoționale. „What You Won’t Do for Love” (Bobby Caldwell) devine fie încălzirea care „curăță” sala la început de seară, fie ultimul dans când luminile se aprind. Iar amestecul „It’s All About the Benjamins”/„Back in Black”, testat într-o noapte la Cheetah, explică de ce Ronson a rămas un selector imprevizibil: a găsit puntea dintre swagger-ul hip-hop și forța brută a hard-rock-ului, într-un moment care putea să-i facă sau să-i frângă reputația.
Există și instantanee cu greii epocii: Biggie, pentru care „Hypnotize” a fost imnul ultimelor săptămâni fără umbra tragediei; Jay-Z, cu „Hard Knock Life (Ghetto Anthem)”, ridicând clubul Life la incandescență într-un New York care îi aparținea. Dinspre producție, episodul Nikka Costa („Like a Feather”) arată cum un DJ devine arhitect de sunet: sample-uri tocate cu precizia lui Premier, voci soul, bas elastic și fuzz de chitară – rețeta care l-a făcut brusc „tipul cu Dun-dun-dun”.
Inițial tentat să lanseze un single sincron cu apariția cărții, Ronson a renunțat ca să lase „Night People” să respire singură. Rezultatul e o cronică electrizantă a unui oraș, a unei culturi și a meseriei de DJ, scrisă de cineva care știe să facă tempo-ul să lucreze pentru poveste. Te face nostalgic după o noapte pe care, poate, n-ai trăit-o niciodată.
