Microsoft se pregătește pentru un nou val de concedieri, vizând în special angajații din departamentele de vânzări, potrivit unui raport publicat de Bloomberg. Măsura ar urma să fie anunțată la începutul lunii iulie, în contextul încheierii anului fiscal al companiei. â
Este vorba despre mii de posturi care vor fi desființate, iar decizia se înscrie într-un proces mai larg de restructurare, pe fondul investițiilor masive ale companiei în infrastructura necesară dezvoltării inteligenței artificiale.
Deși principalele disponibilizări vizează echipele de vânzări, ele nu vor fi limitate doar la acest domeniu. Până acum, Microsoft nu a comentat oficial aceste informații, iar sursele citate de Bloomberg, care au dorit să rămână anonime, susțin că planurile ar putea suferi modificări. Ultimul val important de concedieri a avut loc în luna mai și a afectat aproximativ 6.000 de angajați, în principal din zona de produse și inginerie.
Microsoft a semnalat în ultimele luni că intenționează să externalizeze o parte din activitatea de vânzări de software, în special pentru clienții din segmentul întreprinderilor mici și mijlocii. În plus, la începutul anului au fost anunțate concedieri pe criterii de performanță, afectând mai puțin de 1% din forța de muncă. Alte restructurări anterioare au implicat peste 2.000 de disponibilizări în divizia de gaming, după achiziția Activision Blizzard, și aproximativ 1.000 de posturi…


























