Începând cu 9 martie, de la ora 22:00, HISTORY Channel aduce în premieră în România „Mistere dezgropate cu Danny Trejo”, o serie-documentar fascinantă care explorează descoperiri istorice remarcabile din întreaga lume. Cu un format de opt episoade, fiecare de câte o oră, producția analizează comori ascunse, structuri misterioase și artefacte care au ieșit la lumină în cele mai neașteptate moduri.
Danny Trejo – din lumea filmului, în căutarea istoriei
Cunoscut pentru rolurile sale iconice din filme precum „Machete” (2010), „Spy Kids” (2001) sau „Heat” (1995), actorul Danny Trejo, ajuns la 80 de ani, devine gazda acestei serii documentare, aducând cu sine nu doar carisma care l-a consacrat, ci și o pasiune autentică pentru trecut. Trejo se alătură astfel unei liste impresionante de celebrități care au colaborat cu HISTORY Channel, printre care Morgan Freeman, Pierce Brosnan, Dennis Quaid, Dan Aykroyd, William Shatner, Laurence Fishburne, Marcel Iureș și Paul Ipate.
Fascinația lui Danny Trejo pentru istorie își are rădăcinile în copilărie, actorul mărturisind că aceasta era materia la care excela în școală. Experiența sa recentă, asistând la excavarea unui templu aztec în Mexico City, l-a determinat să accepte fără ezitare rolul de prezentator al acestei serii.
„Istoria nu se află doar în manuale sau muzee, ci este peste tot în jurul nostru, așteptând să fie descoperită de oricine are curiozitatea…