Practici precum imobilizarea fizică și izolarea pacienților sunt considerate metode de ultim resort în spitalele de psihiatrie. Teoretic, acestea ar trebui folosite doar atunci când o persoană reprezintă un pericol iminent pentru sine sau pentru cei din jur. Însă realitatea din sistemele de sănătate mintală spune o altă poveste.
Doar în perioada 2021–2022, Serviciul Național de Sănătate din Anglia (NHS) a raportat peste 6.600 de cazuri de pacienți imobilizați fizic și peste 4.500 plasați în izolare. Aceste cifre alarmante au alimentat un val de critici din partea specialiștilor, care consideră că aceste practici sunt abuziv de utilizate în secțiile de psihiatrie. Consecințele? Uneori devastatoare: traume psihologice, agravarea simptomelor și, în cazuri extreme, chiar moartea pacientului.
O istorie lungă și întunecată
Practici restrictive în tratarea problemelor de sănătate mintală nu sunt o invenție modernă. În Anglia, utilizarea legislației pentru a reține persoane pe motive de sănătate psihică datează încă din secolul al XIV-lea. În secolele următoare, pacienții erau adesea legați, bătuți sau închiși în camere întunecate pentru a li se „restabili mintea”.
În prima parte a secolului al XIX-lea, metodele de imobilizare mecanică – precum cămășile de forță, lanțurile sau scaunele de contenție – erau uzuale în azilurile britanice. De-abia în anii 1830, odată cu emergența unei gândiri etice mai…
