În luna martie, Focus Sat își îmbogățește biblioteca VOD cu patru seriale europene captivante, fiecare abordând teme complexe, de la schimbările climatice și supraviețuirea în timpul războiului, până la libertatea editorială și nașterea forțelor speciale SAS. Noile producții vin din Danemarca, Marea Britanie, Ucraina și Croația și oferă perspective puternice asupra unor realități contemporane și istorice.
„Familiile noastre” – O viziune distopică asupra unui viitor posibil
📅 Disponibil din 6 martie
Serialul danez „Familiile noastre” (Familier som vores/Families Like Ours, 2024) explorează o realitate distopică în care creșterea nivelului apelor forțează evacuarea întregii țări. Pe măsură ce unii danezi pleacă spre țări dezvoltate, alții depind de fondurile de relocare ale guvernului, fiind trimiși inclusiv în România.
Protagonista este Laura (interpretată de Amaryllis April Maltha August), o adolescentă care trebuie să facă față unei alegeri imposibile între cele trei persoane pe care le iubește cel mai mult. Serialul, regizat de Thomas Vinterberg (cunoscut pentru „The Hunt” și „Another Round”), a fost prezentat la Festivalul de Film de la Veneția, oferind o poveste care reflectă fricile colective privind schimbările climatice.
„Eroi și ticăloși” – Povestea reală a celor care au fondat SAS
📅 Disponibil din 6…