Spania pregătește o măsură radicală: interzicerea accesului la rețele sociale pentru copiii sub 16 ani, într-un pachet mai larg de reglementări care vizează conținutul ilegal și modul în care platformele își proiectează algoritmii. Inițiativa vine pe fondul unei tendințe europene de a înăspri regulile pentru protecția minorilor, în timp ce și în România tema a intrat în dezbatere publică după declarațiile șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.
Ce a anunțat Spania și de ce
Premierul Pedro Sánchez a declarat că guvernul spaniol urmărește să blocheze accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani, argumentând că minorii sunt expuși unui spațiu digital „care nu a fost gândit să fie navigat singuri”, în care circulă conținut ilegal, inclusiv materiale de abuz sexual asupra copiilor și deepfake-uri sexualizate fără consimțământ.
Mesajul central al Madridului este că simpla bifă „am peste 13/16 ani” nu mai este suficientă. Spania vrea sisteme de verificare a vârstei care să funcționeze ca bariere reale, nu ca formalități, iar propunerea ar urma să fie integrată într-un proiect de lege mai amplu privind protecția digitală a minorilor.
„Nu mai întoarcem privirea”: și o țintă pentru algoritmi și conducerea companiilor
Pe lângă pragul de vârstă, executivul spaniol a indicat că urmărește măsuri care să sancționeze manipularea algoritmilor atunci când…




























