Michael Jackson, regretatul rege al muzicii pop, continuă să existe în inimile fanilor prin muzica lui, iar de curând cei de la Epic Records au anunţat că va fi lansat un nou album al legendarului artist.
Albumul “Xscape” va conţine 8 piese nelansate din arhiva cântăreţului, de producerea acestuia ocupându-se Timbaland.
“Xscape” va fi lansat în magazine pe 13 mai, dar fanii şi-l pot comanda deja de pe iTunes.
Cei de la Epic Records au mai lansat două albume postum, primul fiind “Michael”, care a apărut în decembrie 2010, iar cel de-al doilea a fost “Immortal”, lansat în noiembrie 2011.
SURSA ORIGINALA A ARTICOLULUI1Music.ro