Pe măsură ce rețelele din companiile mici și mijlocii devin mai aglomerate – cu puncte de acces Wi-Fi 6/7, camere de supraveghere, terminale POS, NAS-uri și dispozitive IoT – provocarea nu mai este doar “să ai internet”, ci să ai o infrastructură locală care nu se blochează în orele de vârf și care poate alimenta echipamentele fără improvizații. În acest context, Zyxel Networks a anunțat seria XMG2230, o gamă de switch-uri de acces Layer 3 multi-gig, cu PoE de putere mare și uplink-uri 10G, orientată către implementări de tip SMB/IMM.
Ce este XMG2230 și unde se poziționează în rețea
XMG2230 este descris ca un switch de acces Layer 3 (adică poate face rutare la nivel de rețea, nu doar comutare Layer 2), cu accent pe porturi multi-gig (2,5G) și pe backhaul/uplink 10G prin SFP+. Ideea e să poți conecta dispozitive moderne (în special AP-uri Wi-Fi 6/7) fără să transformi segmentul de acces într-un “gât de sticlă”, iar traficul spre core/distribuție să urce pe 10G.
Seria include două modele:
- XMG2230-28HP (28 porturi totale)
- XMG2230-52HP (52 porturi totale)
Porturi: 2,5G la acces și 10G pe uplink
Diferența dintre modele nu e doar “mai multe porturi”, ci și mixul lor:
XMG2230-28HP
- 24 porturi 2,5G (RJ-45) pentru acces
- 4 porturi 10G SFP+ pentru uplink
XMG2230-52HP
- 32 porturi 1G (RJ-45) + 16 porturi 2,5G (RJ-45)
- 4 porturi 10G SFP+ pentru uplink
Acest mix are un sens practic în IMM-uri: nu…


























