Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, în ședința publică din 4 mai 2025, să sancționeze postul România TV pentru încălcarea legislației audiovizuale în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”, difuzată pe 2 mai. Radiodifuzorul este obligat să difuzeze doar textul deciziei de sancționare timp de trei ore, în data de 7 mai 2025, între orele 18:00 și 21:00.
Măsura a fost luată ca urmare a unei autosesizări și a raportului de monitorizare realizat de direcția de specialitate. CNA a constatat încălcarea articolului 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și a articolului 64 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual.
În cadrul emisiunii respective, au fost difuzate informații neverificate privind presupusa excludere a României din programul Visa Waiver al SUA și o așa-zisă listă de sancțiuni aplicate de autoritățile americane unor oficiali români. Pe ecran au fost afișate titluri precum: „SUA sancționează România pentru că vrea să fure alegerile” și „SUA sancționează oamenii sistemului din România”.
Consiliul a ținut cont de poziția oficială transmisă de Ambasada Statelor Unite, care a declarat: „Aceste relatări nu au niciun temei. Guvernul Statelor Unite nu a făcut niciun anunț privind impunerea de sancțiuni asupra unor cetățeni români.” De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a calificat informațiile ca fiind „false” și a…

























