Disney aduce pe marile ecrane o nouă versiune a clasicului „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, adaptată pentru publicul contemporan. Filmul, regizat de Marc Webb, va avea premiera în cinematografele din România pe 21 martie 2025, cu avanpremiere pe 20 martie. Lungmetrajul va fi disponibil în formatele 2D, 4DX (subtitrat și dublat) și IMAX subtitrat.
O nouă viziune asupra unui clasic Disney
Noua versiune live-action o readuce în atenția publicului pe Albă ca Zăpada, prima prințesă Disney, interpretată de Rachel Zegler. Alături de ea, Gal Gadot preia rolul reginei malefice, într-o reinterpretare care păstrează elementele esențiale ale basmului Fraților Grimm, dar introduce și o perspectivă modernizată asupra poveștii.
De asemenea, în film apar cele șapte personaje emblematice: Rușinosul, Doc, Mutulică, Morocănosul, Voiosul, Somnorosul și Hapciu. Producția își propune să fie atât o celebrare a originalului animat din 1937, cât și o reinterpretare contemporană, menită să atragă și noile generații.
Oglindă, oglinjoară: Povestea Albăi ca Zăpada, reimaginată
Noua adaptare rămâne fidelă poveștii clasice, dar introduce noi personaje și o dinamică actualizată. Acțiunea are loc într-un regat la marginea unei păduri fermecate, unde trăiește tânăra Albă ca Zăpada, fiica unui rege drept și blând. După moartea reginei, regele se recăsătorește, dar noua lui soție – frumoasă, dar nemiloasă – preia…