Anxietatea nu lovește pe toată lumea la fel, dar este o afecțiune cu simptome comune. Povestea declanșării ei este diferită pentru fiecare om afectat de ea — poate și de aici ideea că tratamentul este unul centrat pe individ. Un lucru pe care e posibil să îl auzi des de la oameni care au trecut sau trec prin anxietate este povestea perioadelor în care „ce-ar fi dacă…” era coloana sonoră a fiecărei zile.
Acest „ce-ar fi dacă…” nu era prezent mereu, nu era întotdeauna vizibil, dar revenea cu aceeași neliniște: „Ce-ar fi dacă nu trece?”, „ce-ar fi dacă am scăpat ceva?”, „ce-ar fi dacă de data asta nu fac față?”, „ce-ar fi dacă îmi pierd controlul?”. Fără să îți dai seama, întrebarea asta vine cu un corp care se strânge, cu umeri urcați spre urechi, respirație scurtă, inimă care începe să bată tare, amețeală și impulsul de a fugi.
Pentru cei care trec prin asta, uneori e important să înțeleagă că nu „s-au născut așa”, „așa sunt eu” sau „așa am ajuns”. E util de înțeles că anxietatea poate avea rădăcini mixte: predispoziții genetice, influențe din perioada prenatală (de pildă, expunerea fătului la stresul sau depresia maternă) și experiențe de viață precum respingerea, abandonul sau așteptările dureroase. Cu alte cuvinte, nu este doar ‘înnăscută’ sau doar ‘învățată’, ci adesea un amestec al celor două.
Cum se instalează „filmul” anxios
În momente…
