Despre meditație, rugăciune, yoga ori retrageri se vorbește aproape exclusiv în termeni de beneficii: calm, claritate, conectare. Mai rar se discută despre plictiseală – acea stare neplăcută în care timpul pare să stea pe loc, corpul devine inert, iar mintea caută să evadeze. Plictiseala spirituală nu înseamnă că „faci ceva greșit”, ci că există o nealiniere între tine și practica ta din acel moment.
Un fenomen cu istorie lungă
Plictiseala spirituală apare în aproape toate tradițiile. În creștinismul medieval era numită acedia, „demonul amiezii” – o moleșeală a sufletului, o pierdere a sensului. În contexte budiste sunt descrise trăiri de „vid” în timpul practicii. În viața contemporană, mulți relatează experiențe similare la meditație, yoga, predici, retrageri sau pelerinaje.
Ce arată cercetările recente
Un sondaj pe adulți care practică yoga, meditație, retrageri în tăcere, participă la predici catolice sau pelerinaje a arătat că plictiseala există în toate aceste contexte, cu intensități diferite. Pelerinajele tind să aibă scoruri mai scăzute (varietatea peisajelor, a oamenilor și a situațiilor reduce monotonia), în timp ce predicile, bazate pe ascultare pasivă, tind să fie mai plictisitoare pentru o parte a participanților. Chiar și așa, indivizi din fiecare categorie au raportat niveluri ridicate de plictiseală.
De ce apare plictiseala: teoria Control–Valoare (CVT)
Psihologul Reinhard…
