Există povești care ne reamintesc că „acasă” nu este doar un loc, ci un sentiment. La doar 14 ani, Dima știe acest lucru mai bine decât mulți dintre noi. Povestea ei începe în Siria, trece prin Arabia Saudită și ajunge în România, unde familia ei – părinții și cei patru frați – a găsit un refugiu din calea războiului.
Dima avea doar 9 ani când războiul a schimbat totul. O vizită temporară în Arabia Saudită s-a transformat într-un exil prelungit, iar căutarea unui viitor mai bun i-a adus pe toți în România. „La început a fost greu”, mărturisește Dima. „Nu știam limba, nu puteam să comunic cu colegii.” Dar a găsit un limbaj universal: desenul. Prin artă, și-a exprimat emoțiile și și-a făcut loc într-o lume nouă.
Un vis care are nevoie de sprijin
Astăzi, la șase ani de la sosirea în România, familia lui Dima s-a reinventat. Tatăl, inginer de profesie, a deschis un mic salon de frumusețe. Mama sa, purtând cu demnitate vălul musulman, și-a găsit locul într-o comunitate care a primit-o cu brațele deschise.
Dima visează să devină medic. Știe că drumul va fi lung și dificil, dar este hotărâtă să reușească. Pentru a-și împlini visul, are nevoie de meditații la materiile esențiale pentru admiterea la Medicină, cărți de specialitate și cursuri avansate de limba română.
Această șansă poate veni de la 90 de oameni care aleg să trimită un SMS recurent de 4 euro/lună la 8864, cu textul…